Bulgaria - puțin turism la sud de Dunăre

Când spui Bulgaria, te gândești întâi la țara de tranzit spre plajele Greciei, sau alternativa de vacanță, mai decentă și confortabilă, pentru vacanțele la ski sau la Marea Neagră.

Dar vecinul nostru de la sud este mai mult de atât – este o bună destinație de week-end, mai ales pentru bucureștenii care într-o oră ajung la graniță. O idee de traseu, cu peisaje naturale spectaculoase dar și cu orășele prin care merită să poposești, poate fi aceasta:

Am plecat din București sâmbată dimineață, într-o zi cu soare dupa multe zile ploioase. Am simțit relaxarea încă de la vamă, pentru că nu s-a cerut niciun test sau dovadă de vaccinare (deși le aveam).

Drumul prin Bulgaria este ușor. Traficul e lejer, satele prin care se trece par aproape nelocuite. În schimb e multă vegetație și peisajul e frumos: acum, la început de iunie mult verde întrerupt de pajisti de maci, tufe de iasomie și soc.

Am mers întins până la primul obiectiv – parcul Krushuna. Deși drumul până acolo (aprox. 200 km) a părut aproape pustiu, la fața locului am găsit multe mașini – locale dar și destule cu numere de România.

Intrarea costa doar 3 leva (dar este important să ai cash în moneda locala) și, odată intrați, ne-am plimbat pe traseele ce înconjoară cascada în trepte.

Nu este cea mai spectaculoasă priveliște din lume, desigur; cea mai mare cădere de apă are cam 20 m și are câteva terase de travertin pe care s-au format ochiuri de apă.

Dar este un peisaj proaspăt, debordând de clorofilă și apă limpede, cu poteci de pădure, pe alocuri înguste și accidentate, pe care le poți escalada fără un mare efort; cu umbră, aer curat și în care singurele zgomote sunt susurul apei și ciripitul păsărilor. Știu, sună ca într-o compunere de școală primară dar chiar așa e.

18 km mai departe, ne aștepta următorul obiectiv - Peștera Devetashka. Nu se pot vizita decât “anticamerele”, practic grotele de la intrare, dar imaginea care te întâmpină este spectaculoasă, se deschide o sală imensă, înaltă, cu “ferestre în plafon” care lasă să intre lumina zilei. În vremuri vechi peștera a fost locuită de oamenii ce se ascundeau de invadatori, acum însă trăiesc în ea doar colonii de lilieci, ascunși în galeriile închise publicului.

Localnicii se mândresc că o scenă din faimosul Expendables 2 s-a filmat aici. Noi doar ne-am bucurat că am descoperit acest loc.

secvență din film

Plecând de la peșteră, am trecut prin orașul apropiat, Lovech. Aflasem despre el tot dintr-o recomandare de pe net, și asa voi face și eu pentru cine va citi. Este un popas plăcut într-un orășel boem, unul din cele mai vechi ale țării. Pe deal, în depărtare, se vedea fortăreața care a străjuit urbea încă din perioada romană. Istoria spune că aici s-a născut al doilea imperiu bulgar (în sec XII) iar așezarea a fost în timp un important centru politic și comercial, până au cucerit-o otomanii.

Nu am urcat la cetate însă am bifat punctul central al orașului - podul acoperit peste râul Osam – singurul de acest fel din Balcani. Privit de afară mi-a amintit de podul de lemn din Lucerna; dar, la o scară mai mică se aseamănă cu Ponte Vecchio din Florența, pentru că înăuntru e plin de magazinașe de suveniruri și de dulciuri. A fost construit în 1872 și apoi refăcut în 1931 după ce arsese cu câțiva ani înainte.

La capătul lui, pe mal – mai multe terase drăguțe, pline de oameni degajați. O atmosferă firească, fără aglomerație dar și fără măști, ca în alte timpuri. Am oprit și noi si am mâncat înghețată de iaurt…negru.

Am plecat din Lovech și ne-am îndreptat spre orașul unde urma să dormim – Veliko Târnovo – locul meu preferat din Bulgaria. L-am vizitat de mai multe ori, și ca popas de odihnă în drumurile spre Grecia dar și ca destinație de week-end. Am revenit și acum, după doi ani de pauză… și l-am regăsit la fel.

Pentru noi nu este orașul țarilor bulgari sau al doilea centru universitar al țării, ci este orașul-peisaj cu parfum medieval, cu străduțe în pantă, înguste și pietruite, cu magazine, case ponosite alături de case refăcute dar păstrând arhitectura omogenă, cu cetatea ce se înalță pe deal, cu mici restaurante și hoteluri, cu puncte de panoramă către spectaculoasele zone de case așezate în trepte, ce par suspendate deasupra șoselelor.

Un oraș exuberant, un oraș - tablou.

Am ales o cazare tot în centrul vechi, ascunsă pe o astfel de straduță accidentată, într-o căsuță înghesuită între două case părăsite – mică dar perfect funcțională (cu doua dormitoare și un living, bucătărie și 3 băi - demne de pretențiile unui hotel bun). Bonus, cu o priveliște minunată spre dealul cetății.

Surprinzătoare această “ Lazarov Home”, perfectă pentru o familie sau un grup mic.

Plimbarea de seară a inclus obligatoriu strada Gyurko și tot aici am mâncat, repede și bine pentru că, abia acum, după atâtea vizite, am reușit sa prindem spectacolul de sunet și lumini proiectate pe Cetatea Tsarevets.

Părea că tot orașul s-a adunat în piață la show. Probabil a fost primul după o lungă așteptare și oamenii, dornici de eliberare, veniseră să se bucure. Ne-am bucurat și noi, a fost o feerie. Programul durează vreo 20 minute și este sâmbata seara; ar fi bine să își reînceapă o lungă “stagiune”, pentru că turistii vor sa vină.

Mi-e clar, voi reveni aici.

A doua zi am luat-o iar la drum, mai aveam un obiectiv în itinerariu. Și l-am ales acum pentru că e început de vară când înfloresc faimoșii trandafiri roz ai Bulgariei. Hai spre Kazanlâk, pentru că acolo se desfășura sărbătoarea orașului - Festivalul Trandafirilor. Un drum de o oră, dar cu opriri de poze pentru că pe aici, de la marginea drumului încep plantațiile de roze. Iar noi, se știe, suntem vânători de flori – oprim și facem poze.

Orașul era foarte animat: veselie, muzică de fanfară și populară, artiști îmbrăcați în costume tradiționale care dansau pe străzi și făceau poze cu turiștii, tarabe cu mărunțișuri – faimoasele cosmetice locale cu esențe de trandafiri, expoziție de vinuri...rozé dar și coronițe pentru fetițe… de toate vârstele. Am intrat în joc, mi-am pus trandafiri în păr și am colindat pe străzi, laolaltă cu localnicii. Atmosferă tipică de festivitate balcanică, cam ca la noi doar că nu mirosea a mici …ci a trandafiri.

Și aici părea că timpul s-a oprit în loc… în vara lui 2019 – aproape nimic nu mi-a amintit de pandemie. Poate doar dezinfectantele de la intrări sau câte o mască în interior din când în când (purtată de noi).

Și apoi gata - hai acasă. La întoarcere am trecut munții Balcani prin pasul Shipka (peste 1100 metri altitudine), o șosea bună, cu serpentine, unele chiar strânse, dar cu un peisaj montan spectaculos, cu mult verde de o parte și alta a drumului sinuos.

Cam 700 km a însemnat excursia noastră de o zi jumate, dar nu a fost greu. Opriri destule, trafic fluid, vreme frumoasă, locuri frumoase.

A fost nefiresc de firesc, mi-am reamintit cum era înainte, am avut un sentiment de eliberare ce m-a însoțit toată drumeția.

M-am reîntors în normalitate.

Iunie 2021