Apar momente în viață care trec repede pe lângă tine dar îți rămân în minte, fără să aibă ceva deosebit. Cumva, sunt memorabile fără a avea ceva memorabil.
Sunt mici întâmplări care aduc puțină bucurie, un zâmbet sau o mică satisfacție de moment sau, pur și simplu, o stare de bine.
Poate ar trebui să încep să le contabilizez și, din când în când să le recitesc, când am o zi mai cenușie.
O să povestesc azi 4 foarte mici întâmplări:
1. O dimineață obișnuită, în Ikea. Înainte de a începe cumpărăturile am intrat în restaurant, aproape gol la ora aceea. Mi-am luat o cafea și m-am îndreptat spre o masă. Nici nu mă așez bine că apare o doamnă de la curățenie care ma salută politicos și începe să șteargă masa. Era foarte curată, chiar nu era nevoie. I-am zis și ei, dar, zâmbind, a continuat cu râvnă.
- Lăsați, doamnă, nu strică să mai dau o dată, o dezinfectez și vă și miroase frumos! Așa vă merge și mai bine cafeaua.
- Mulțumesc foarte mult, sunteți foarte amabilă.
- Să aveți o zi frumoasă și să cumpărați cu spor! mi-a urat în final și a plecat, lăsându-mă să îmi termin cafeaua. Totul a durat mai puțin de două minute.
M-am uitat în urma ei. O femeie simplă, între două vârste, cu mănuși și părul prins într-o cască de protecție, cu un zâmbet imperfect dar perfect de sincer.
Toate celelalte mese erau libere și curate, nu cred că avea ce face în acel moment… poate doar să aștepte vreun alt client și să se grăbească să îi mai șteargă încă o dată masa…
Clipa aceea de amabilitate simplă și spontană pur și simplu mi-a luminat ziua … dacă s-ar întâmpla mai des poate nu am reține astfel de gesturi, dar, sunt prețioase pentru că sunt rare.
2. Sunt în oraș într-o zi cu soare. În fața mea, pe trotuar merge o doamnă elegantă. Merge încet, dar nu cred că se plimbă. Am încetinit și eu ca să am timp să o urmăresc. Îmi place, e îmbrăcată frumos, pare suplă, are o rochie trei sferturi și pantofi cu puțin toc. Are poșetă și pălărie… pare coborâtă dintr-o fotografie.
Și nu știu ce îmi vine deodată și grăbesc pasul ca să o ajung din urmă, să trec pe lângă ea și să-i văd și chipul. O depășesc puțin și o privesc cu coada ochiului. Este în vârstă, dar și din față e la fel de elegantă.
- Mă scuzați, zic timid. Am vrut doar să vă spun că sunteți foarte frumoasă și … très chic.
A fost o replică spontană și nu știam cum o va primi sau dacă o va înțelege exact așa cum am vrut să o transmit. Dar mi-a zâmbit și s-a bucurat, a înțeles exact.
- Mulțumesc frumos, domnișoară, apreciez foarte mult. La o zi așa frumoasă, merita să încerc să mă asortez!
- Ați și reușit, stimată doamnă!
Am zâmbit și eu și am trecut mai departe. Nu știu cine era, a fost o întâlnire singulară, de un minut, dar mi-a rămas în minte. Și pot doar să sper că i-a rămas și dumneaei.
3. Într-o seară la coafor. Nu era amica mea la care mă aranjez de obicei, așa că am fost “repartizată” unei domnișoare necunoscute al cărei nume nu îl reținusem când făcusem programarea.
Am ajuns la salon, m-am așezat pe scaun și a venit o tânără brunetă cu păr lung și ondulat, zâmbitoare, arătând puțin exotic. Am înțeles de ce în momentul când a început să mă întrebe într-o română destul de rudimentară dar perfect inteligibilă cum vreau să mă coafeze.
Ne-am înțeles din vorbe simple și din gesturi, m-a coafat exact cum mă așteptam, a ieșit foarte bine. Evident, la sfârșit am întrebat-o de unde vine. Răspunsul a fost neașteptat:
- Din Iran!
- Wow! Dar cum ați ajuns tocmai aici? Sunteți de mult?
Nu pot reproduce exact dialogul nostru pentru că nu mai știu cum aranja ea cuvintele în fraze. Avea un vocabular simplist dar s-a exprimat foarte clar - este de aproximativ doi ani în Romania și de un an lucrează la coafor.
Mi-a spus că face cursuri de română și se străduiește să învețe cât mai bine limba noastră. Am fost uimită, vorbea coerent. A plecat din Iran unde are o familie numeroasă dar merge o dată pe an acasă , la ai ei. Nu am întrebat-o cum a reușit să plece și cum de se poate întoarce…. Mi-a spus doar ca odată ajunsă acasă își pune hijabul pe cap.
- Dar vreți să plecați mai departe în vest și în Romania stați doar temporar?
- Nu, nu, eu aicea vreau să rămân. În Romania e frumos și femeile sunt libere și au (primesc) respect.
M-am simțit așa de mândră!
Am aflat apoi, o cheamă Maryam și simt că ne vom mai intersecta.
4. O seară liniștită de duminică în București. E vară și cald și e vreme de stat pe afară. E timpul fântânilor muzicale, am fost și vara aceasta, ca în fiecare vară și iar mi-au plăcut.
Ce-ar fi să mai merg o dată? m-am gândit. Dar nu singură… și am bătut la ușa nașei mele, care îmi este și vecină:
- Nașa, veniți cu mine la Unirii, să ne uităm la fântâni? Ați mai fost?
- Da, am trecut pe acolo într-o zi, sunt drăguțe.
- Haideți să le vedem și seara; o sa vedeți, e altceva!
Și am mers și a fost altceva, într-adevăr. S-a minunat, a făcut poze, a filmat, a trimis înregistrările celor dragi. A fost culoare și muzică, a fost spectacol.
A fost un cadou gratuit pe care l-am putut oferi într-o seară de vară unei doamne în vârstă, fragile, bune, foarte dragi mie. Și bucuria ei a fost și bucuria mea.
Astfel de întâmplări mărunte ni se întâmplă zilnic... dar trecem pe lângă ele fără să le băgăm în seamă. Dar dacă nu am trece așa, dacă le-am prețui mai mult?
Dacă am încerca să le reținem și să ne bucurăm mai mult de ele? Și dacă am învăța că un gest normal precum o masă bine ștearsă e mai mult decât o sarcină de serviciu? Dacă o rochie și o pălărie asortate înseamnă de fapt self respect și nu trebuie vreo ocazie specială ca să te simți frumoasă la orice vârstă? Dacă viața ta ordinară înseamnă o viață extraordinară pentru cineva venit de departe? Dacă am da mai multă culoare vieții noastre și am mai dărui din ea și celor din jur?
Fără patetism și fără concluzii moralizatoare…. ne-ar trebui mai multe bucurii simple și mărunte… măcar câte una pe zi.
septembrie 2024
Comments